Preotul Burduja Dorel – actualmente preot paroh s-a născut în anul 1968 pe 3 iulie din părinţii Mihai si Elena – drept credincioşi. Din clasa a-II-a a urmat o lungă perioadă de indiferenţă religioasă, de căutări şi rătăciri în lumea eterodoxă.
După liceul pe care l-a terminat în anul 1986 a urmat corporarea pentru a-şi satisface serviciul militar. Din timpul armatei a început reconvertirea la religia creştin-ortodoxă, proces definitivat abia în anul al II-lea al Facultăţii de Matematică prin spovedania săvârşită la Mănăstirea Sihăstria la părintele Irineu Curtescu, primul lui duhovnic şi îndrumător pe calea credinţei.
În anul 1992 a absolvit Facultatea de Matematică şi în urma concursului de admitere a fost admis la Facultatea de Teologie Secţia Pastorală.
Între anii 1993-1996 a lucrat ca profesor de matematică şi director al şcolii nr. 41 Iaşi în cadrul Penitenciarului Iaşi.
După primirea Sfintei Taine a Preoţiei pe 4 noiembrie 1996 a fost preot paroh până în iulie 2003 a Parohiei Alba din comuna Hudeşti Protopopiatul Darabani, iar până astăzi paroh al Parohiei Piciorul Lupului, comuna Ciurea Protopopiatul Iaşi III.
Data hirotonire: 1996-11-04